Câteva gesturi de bază şi originea lor

Majoritatea gesturilor de bază ale comunicării sunt aceleaşi în întreaga lume. Când oamenii sunt fericiţi, zâmbesc; când sunt trişti sau supăraţi, se încruntă sau devin posaci. A încuviinţa dând din cap înseamnă, aproape în mod universal, "da" sau o aprobare. Este una din formele înclinării capului şi pare a fi un gest înnăscut, utilizat şi de oamenii nevăzători şi surzi. Clătinatul capului într-o parte şi alta pentru a indica un "nu" sau o negare este, de asemenea, un iversal şi se prea poate să fie un gest deprins imediat după naştere. Când sugarul se satură de lapte începe să-şi clatine capul la stânga şi la dreapta pentru a îndepărta sânii mamei. Când copilaşul a mâncat deja suficient, întoarce capul într-o parte şi alta pentru a-şi împiedica părinţii să-i mai dea de mâncare şi, astfel, învaţă repede să utilizeze gestul clătinatului capului pentrue xprimarea dezaprobării sau a atitudinii sale negative.

Originea evolutivă a unor gesturi poate fi urmărită până în trecutul nostru animal, primitiv.Scrâşnetul dinţilor provine din actul atacului şi este folosit şi astăzi de omul modern, sub forma rânjetului sau a altor gesturi ostile, chiar dacă acesta nu mai atacă cu dinţii. Zâmbetul a fost iniţial un gest de avertizare, în timp ce astăzi este asociat unor gesturi de exprimare a bucuriei.Ridicatul din umeri este, de asemenea, un bun exemplu de gest universal, care se utilizează pentru a semnala că o persoană nu ştie sau nu înţelege despre ce se vorbeşte. Este un gest compus, alcătuit din trei părţi principale: palmele deschise, umerii ridicaţi şi sprâncenele înălţate.

Figura 1. Gestul ridicării din umeri

Tot aşa cum limbajul verbal diferă de la o cultură la alta, şi limbajul non-verbal poate fi diferit în diferite culturi, în timp ce un gest poate fi răspândit într-o cultură dată însoţit de o interpretare clară, într-o altă cultură acelaşi gest poate fi lipsit de sens sau poate avea un înţeles total opus. Săluăm, de exemplu, interpretările culturale şi implicaţiile a trei gesturi manuale larg răspândite— gestul "inel", gestul degetului mare şi gestul semnului "V".

Gestul "inel" sau "OK"

Acest gest a fost popularizat, în Statele Uniteale Americii, la începutul secolului al XlX-lea, probabil de ziarele care în acea vreme au făcut o modă din a utiliza iniţiale pentru prescurtarea frazelor uzuale. Există multe păreri diferite privind semnificaţia iniţialelor"OK". După unii, ele înlocuiesc expresia "all correct" (totul este înordine), care putea fi scrisă în mod greşit "oll korrect"; după alţii, ele ar marca opusul lui"knock-out", adică K. O. Menţionăm şi o altă teorie care susţine că aceste iniţiale sunt abreviaţia locului de naştere 'OldKinderhook" al unui preşedinte american din secolul al XlX-lea, care a utilizat aceste iniţiale ca slogan în campania sa electorală. Nu vom aflaprobabil niciodată care din aceste explicaţii este corectă, dar cert este că "inelul" reprezintă litera"O" în semnul

Figura 2. "Totul este OK""OK".

Sensul lui "OK" este identic în toate ţările vorbitoare de limba engleză, şi, deşi acest sens s-a răspândit în întreaga Europă şi Asie, în anumite locuri originea şi sensul gestului sunt diferite, în Franţa, de exemplu, gestul "inelului" semnifică si "zero" sau "nimic"; în Japonia poate însemna"bani"; în unele ţări mediteraneene este un semn pentru gaură şi adesea se utilizează pentru indicarea homosexualităţii.

Pentru cei care călătoresc în străinătate regula cea mai sigură este să se supună principiului: "Când teafli la Roma, comportă-te aşa cum se comportă cei din Roma". în felul acesta vom putea evita posibile situaţii neplăcute.

Gestul degetului mare ridicat

În Marea Britanie, Australia şi Noua Zeelandăgestul degetului mare ridicat are trei înţelesuri: îl folosesc,deobicei,auto stopiştii când doresc săfie primiţi într-un vehicul;este un semn de OK; iar atunci când degetul mare este ridicat brusc, el devine un semn de insultă, având un sens ordinar, obscen. în unele ţări, cum este Grecia, acest gest înseamnă ceva trivial şi ne putem închipui dilema unui auto-stopist australian utilizând acest semn printre greci. Când un italian numără de la unu la cinci, el foloseşte acest gest pentru "unu", iar degetul arătător va fi "doi", în timp ce majoritatea australienilor, americanilor şi englezilor indică numărul "unu" cu degetul arătător şi numărul "doi"cu cel de mijloc, în acest caz degetul mare va reprezenta numărul "cinci".

Degetul mare este utilizat, în combinaţie cualte gesturi, şi ca semn a! puterii şi superiorităţii sau în situaţiile când cineva vrea să ne îmbrobodească, într-un alt capitol vom relua analiza utilizării degetului mare în aceste contexte specifice.

Seninul "V"

Figura 4. "Ţi-o bag... "

Acest semn este răspândit în întreaga Australie,Noua Zeelandă şi Marea Britanie şi semnifică ceva trivial.

Winston Churchill l-a popularizat ca semn al victoriei în timpul celui de-al doilea război mondial,numai că, în versiunea sa, palma arată spre înafară,pe când palma întoarsă spre vorbitor reprezintă varianta insultătoare, obscenă Totuşi, în cea mai mare parte a Europei şi versiunea cu palma spre interior înseamnă 'Victorie", aşa că un englez care utilizează acest semn în sens de "Ţi-o bag..." îl vaului, probabil, pe interlocutorul său, care se va întreba la ce victorie s-a gândit oare englezul. Acest semnal înseamnă şi numărul "doi" în multe locuri din Europa; dacă europeanul insultat este barman,drept răspuns el poate oferi englezului sau australianului două halbe de bere.

Aceste exemple arată că interpretarea greşită a gesturilor poate provoca consecinţe neplăcute şi că întotdeauna trebuie luat în consideraţie mediul cultural al oamenilor înainte de a trage concluzii pripite din limbajul trupului sau din gesturile lor.De aceea, în afara unor exemple specifice, analiza noastră va avea în vedere, cu prioritate, o anumită zonă culturală şi se va referi, în general, la oameni albi adulţi, din clasa mijlocie, crescuţi în Australia, Noua — Zeelandă,Marea Britanie, America de Nord şi în alte locuri unde engleza este principala limbă vorbită.

Semnale înnăscute, genetice depinse şi specifice unor culturi

Nenumărate cercetări şi discuţii au loc pentru a stabili dacă semnalele non-verbale sunt înnăscute, însuşite, transferate genetic sau dobândite pe altă cale. S-au adunat dovezi din observarea nevăzătorilor şi /sau a surzilor, care nu pot deprinde semnalele non-verbale pe cale vizuală sau auditivă,din analiza comportamentului gestic propriu diferitelor culturi, precum şi din studierea comportamentului maimuţelor — rudele noastre cele mai apropriate din punct de vedere antropologic.

Rezultatele acestor cercetări arată că anumite gesturi aparţin fiecăreia din aceste categorii. De exemplu, puii celor mai multe primate se nasc cu capacitatea imediată DE A SUGE, semnalând, oarecum,că ea este înnăscută sau genetică. Savantul german Eibl-Eibesfeldt a constatat că expresia zâmbitoare a copiilor născuţi orbi şi surzi este independentă de orice învăţare sau copiere, ceea ce înseamnă că este un gest înnăscut. Studiind expresiile faciale ale unor indivizi din cinci culturi foarte diferite,Ekman, Fricsen şi Sorenson au adus argumente în sprijinul anumitor idei ale lui Darwin despre gesturile înnăscute. Ei au constatat că, pentru exprimarea emoţiilor, în cadrul fiecărei culturi este folosită aceeaşi mimică de bază, ceea ce i-a dus la concluzia că aceste gesturi sunt, în mod cert, înnăscute.Atunci când încrucişăm braţele pe piept, care din cele două braţe îl aşezăm deasupra, cel drept sau celstâng? Majoritatea oamenilor nu pot răspunde la această întrebare înainte de a încerca practic acest gest. în timp ce una din mişcări o simte confortabilă,cealaltă i se pare complet nepotrivită. Este limpede că aici avem de a face cu un gest genetic care nu poate fi schimbat.Despre unele gesturi se discută încă, dacă sunt însuşite cultural, devenind astfel obişnuinţe, sau sunt moştenite. De exemplu, majoritatea bărbaţilor îşi îmbracă haina băgând mâna dreaptă în mânecă; or,cele mai multe l rinei procedează invers. Când un bărbat trece pe lângă o femeie pe o stradă aglomerată,de regulă se întoarce cu lot trupul spre ea; femeia, înaceeaşi situaţie, îşi întoarce trupul de la el. Face aceasta instinctiv pentru a-şi proteja sânii? Este aceasta o reacţie feminină înnăscută sau a fost însuşită în mod conştient, observând cum procedează alte femei? Multe din comportamentele noastre non-verbalede bază le-am deprins şi înţelesul multor mişcări şi gesturi este determinat din punct de vedere cultural.Să aruncăm acum o privire asupra acestor aspecteale limbajului trupului.

Prespicacitate, Iintuiţie Şi Presimţire

Din punct de vedere practic, de fiecare dată când spunem despre cineva că este "perspicace" sau are"intuiţie" ne referim la capacitatea sa de a citi semnalele non-verbale ale altor persoane şi de a le compara cu cele verbale. Cu alte cuvinte, când spunem că "presimţim" sau "simţim" că cineva ne-aminţit, de fapt remarcăm că limbajul trupului său şi cuvintele rostite de acel ins nu sunt în concordanţă.Este ceea ce oratorii numesc simţul auditoriului sau raportul cu un grup de oameni. De exemplu, dacă publicul începe să stea cu spatele rezemat de scaun,cu bărbia în piept şi mâinile încrucişate, un orator "perspicace" va simţi sau presimţi că spusele sale nu au efectul scontat. El va deveni conştient că trebuie să abordeze altfel tema dacă doreşte să capteze auditoriul. Dimpotrivă, cel care este lipsit de această "perspicacitate" va gafa în continuare, menţinându-se în indiferenţa publicului.

Femeile sunt în general mai perspicace decât bărbaţii, şi acest fapt justifică ceea ce de obicei numim "intuiţie feminină". Femeile au abilitatea înnăscută de a colecţiona si descifra semnalele non-verbale şi de a observa cu un ochi atent detaliile mărunte. De aceea, puţini soţi îşi pot minţi nevestele, fără să fie descoperiţi, în timp ce majoritatea femeilor pot cu uşurinţă trage pe sfoară bărbaţii, fără ca aceştia să realizeze ce s-a întâmplat.Această intuiţie devine deosebit de evidentă la femeile care au crescut copii, în primii ani, mama realizează comunicarea cu copilul mai ales pe cale non-verbală; aceasta este cauza pentru care de cele mai multe ori femeile devin negociatoare mai perspicace decât bărbaţii.

Capitolul I

PRECIZĂRI PRIVIND ÎNŢELEGEREA TEMEI

Apropiindu-ne de sfârşitul secolului XX, suntem martorii apariţiei unui nou tip de om de ştiinţă, cel din domeniul comunicărilor non-verbale. Tot aşa cum ornitologul se delectează observând păsările ş icomportamentul lor, specialistul în comunicări non-verbale urmăreşte cu pasiune semnele şi semnalele non-verbale ale fiinţelor umane. El le supune observaţiei peste tot unde indivizi intră în inter relaţii — în timpul îndeplinirii îndatoririlor sociale, pe plajă, la televizor, în birouri. El este un cercetător al comportamentului uman şi doreşte să cunoască modul cum procedează ceilalţi oameni, pentru a afla astfel cât mai multe despre el însuşi şi despre posibilităţile îmbunătăţirii relaţiilor sale cu ceilalţi oameni.

Este aproape incredibil că în decursul evoluţiei umane de mai bine de un milion de ani, aspectele non-verbale ale comunicării au început să fie studiate mai intens abia în anii '60, iar publicul a luat cunoştinţă de existenţa acestora numai în 1970, o dată cu apariţia cărţii lui Julius Fast despre limbajul trupului. Ea a fost un rezumat al muncii depuse până atunci de savanţii behaviorişti în domeniul comunicării non-verbale, dar mulţi dintre semenii noştri nu au aflat nici astăzi de existenţa limbajului trupului si cuatât mai puţin de importanţa acestuia în viaţa lor.Charlie Chaplin si mulţi alţi actori ai filmului mut au fost pionierii folosirii cu îndemânare a comunicării non-verbale; aceasta a fost pe atunci singura metodă disponibilă a ecranului. Fiecare actor era considerat bun sau rău în măsura în carei zbutea să utilizeze gesturile şi alte semnale ale trupului pentru a comunica eficient. Când filmul vorbit a devenit popular, iar aspectelor non-verbaleale jocului li s-a acordat mai puţină atenţie, mulţi actori ai filmului mut au intrat în anonimat,triumfând cei cu mai bune disponibilităţi verbale.în domeniul studiului de specialitate al limbajului trupului, cea mai importantă lucrare apărută înainte de secolul XX a fost cartea lui Charles Darwin, tipărită în 1872, The Expressionof the Emotions in Man and Animals (Exprimarea emoţiilor la om şi la animale). Ea a avut un rol fecund asupra studiilor moderne consacrate expresiilor faciale şi limbajului trupului în general, multe din ideile şi observaţiile lui Darwin fiind validate de către cercetătorii moderni din întreaga lume. De atunci, cercetătorii au observat şi înregistrat aproape un milion de semne şi semnale non-verbale.După constatarea lui Albert Mehrabian, din totalul mesajelor, aproximativ 7 la sută sunt verbale (numai cuvinte), 38 la sută sunt vocale (incluzând tonalitatea vocii, inflexiunea şi alte sunete guturale), iar 55 la sută sunt mesaje non-verbale. Profesorul Ray Birdwhistell a făcut estimări similare în privinţa cantităţii comunicaţiilor non-verbale între oameni. După aprecierile sale, o persoană obişnuită,de-a lungul unei zile, vorbeşte efectiv timp de zece sau unsprezece minute, iar o propoziţie obişnuită durează în jur de două secunde şi jumătate. Ca şi Mehrabian, el consideră că, în conversaţiile în doi,componentul verbal este sub 35 la sută,comunicările non-verbale reprezentând peste 65 lasută.Majoritatea cercetătorilor sunt în general deacord cu constatarea potrivit căreia comunicarea verbală este utilizată cu precădere pentru transmiterea informaţiilor, în timp ce canalul non-verbal este folosit pentru exprimarea atitudinii interpersonale, iar, în anumite cazuri, pentru a înlocui mesajele verbale. De exemplu, o femeie poate arunca o privire "ucigaşă" unui bărbat,comunicând în felul acesta un mesaj cât se poate declar, fără a deschide gura.Indiferent de nivelul cultural, cuvintele şi mişcărilese leagă între ele cu atâta previzibilitate, încât, după opinia lui Birdwhistell, un om bine antrenat poate preciza ce mişcare face o anumită persoană prin simpla ascultare a vocii acesteia, în mod similar,Birdwhistell explică în ce fel se poate stabili care este limba maternă a unei persoane, observând doargesturile sale.Mulţi acceptă cu greu faptul că, din punct devedere biologic, omul este totuşi un animal.Homosapiens este o specie a primatelor, o maimuţă cu corpul neacoperit de păr, care a deprins mersul pe două picioare şi are un creier dezvoltat, capabil de gândire. Ca şi alte specii, şi noi suntem dominaţi de legi biologice, care ne controlează acţiunile şi reacţiile, limbajul trupului şi gesturile. Dar, uimitor,omul este rareori conştient de faptul că mişcările şi gesturile sale pot transmite o anumită poveste, în timp ce vocea sa poate spune cu totul altceva.

Introducere

Despre "limbajul trupului" am auzit pentru prima dată MI 1971 la un seminar, şi tema a început să mă intereseze atât de mult, încât voiam să aflu cât mai multe despre ea. Conferenţiarul ne-a vorbit despre unele cercetări efectuate de profesorulRay Birdwhistell de la Universitatea din Louisville, care au arătat că prin gesturi, ţinută, poziţie a trupului şi prin distanţa menţinută se realizează o cantitate mai mare de comunicări interumane,decât pe orice altă cale. Lucram pe atunci, de mai mulţi ani, în domeniul consultanţei manageriale şi am participat la o serie de cursuriintensive legate de metodele eficiente de desfacere, dar la niciunul din aceste cursuri nu s-a amintit nimic despre aspectele şi implicaţiile non-verbale ale intâlnirilorpersonale directe.

Cercetările pe care le — am întreprins au arătat că dispunem de puţine informaţii utile despre limbajul trupului, în cartotecile bibliotecilor si universităţilor pot fi întâlnite studii pe această temă, dar cele mai multe dintre ele sunt doarcompilări ale unor presupuneri teoretice formulate de autori lipsiţi aproape total de experienţă practică în privinţa contactelor cu alte persoane. Nu afirm prin aceasta căasemenea lucrări sunt lipsite de importanţă; este vorba doar de faptul că majoritatea dintre ele sunt prea speciale pentru a putea fi aplicate în practică. în timpul elaborării acestei cărţi am parcurs un număr mare de studii ale unor remarcabili savanţi dindomeniul psihologiei comportamentului,conectându-le la cercetări similare din domenii ca:sociologia, antropologia, zoologia, pedagogia,psihiatria, consultul familial (family counselling), negocieri comerciale. Cartea înfăţişează, deasemenea, numeroase scene de viaţă, privind modul în care trebuie acţionat în întâlnirile directe,scene bazate pe nenumărate imagini video şi film realizate de mine sau de alţii în Australia şi pe alte continente, precum şi pe experienţele şi întâlnirile avute cu mii de oameni, pe care, în ultimii cincisprezece ani, i-am intervievat, pe unii i-am adunat în jurul meu, i-am instruit în management sau mi-au fost parteneri de afaceri.

Această carte nu poate fi considerată ca reprezentând ultimul cuvânt în problemalimbajului trupului şi nici nu conţine acele formule magice pecare le promit unele lucrări. Scopul ei este de a-l face pe cititor mai conştient de propriile sale gesturi şi semnale non-verbale şi de a demonstra cum oamenii comunică între ei cu ajutorul acestui factor de mediere.

Cartea separă şi analizează, rând pe rând, fiecare element constitutiv al limbajului trupului şi gesticulaţiei, deşi puţine gesturi apar izolate de celelalte. M-amstrăduit, în schimb, să evit orice simplificare exagerată. Comunicarea non-verbalăeste un proces complex, care include omul, mesajul,starea lui sufletească şi mişcările trupului.

Se vor găsi întotdeauna indivizi care vor protesta şi vor încerca să demonstreze căstudierea limbajului trupului nu este decât un mijloc de a afla,prin utilizarea unor cunoştinţe ştiinţifice, secretele sau gândurile oamenilor, pentru a-i exploata şi domina. Scopul acestei cărţi este de a-l ajuta pe cititor să pătrundă în problematicacomunicării între oameni şi în felul acesta să ajungă să-i înţeleagă mai bine pe alţii şi, în consecinţă, şi pe sine însuşi.Este mai uşoară convieţuirea cu evenimente al cărormod de funcţionare îl cunoaştem: lipsa înţelegerii, ignoranţa stârnesc teamă şi superstiţie şi NE FAC SĂ fim mai obstrucţionişti faţă de alţii.Ornitologul studiază păsările nu pentru a le vâna şi ale păstra, apoi, ca trofee. Tot astfel, cunoştinţele şi iscusinţa obţinute în domeniul comunicării non-verbale fac ca fiecare întâlnire cu o altă persoană să devină un eveniment palpitant. Iniţial această carte o voiam ca un manual uşor utilizabil pentru oameni de afaceri şi diferiţi manageri, dar, în decursul celor zece ani de cercetare şi adunare a datelor, materialu ls-a extins atât de mult,încât ea poate fi folosită de orice cititor, indiferent de vocaţia sau poziţia în societate, care doreşte să înţeleagă mai bine unul din cele mai complexe evenimente ale vieţii întâlnirea personală cu un alt semen al său.

Cuprins

Introducere [Click]

I Precizări privind înţelegerea temei [Click]

• Prespicacitate, Iintuiţie Şi Presimţire [Click]
• Semnale înnăscute, genetice depinse şi specifice unor culturi [Click]
• Câteva gesturi de bază şi originea lor [Click]

II Teritorii şi zone

III Gesturi făcute cu palma

IV Gesturi ale mâinii şi braţului

V Diferite gesturi cu mâna adusă la faţă

VI Braţul ca barieră de protecţie

VII Piciorul ca barieră de protecţie

VIII Alte gesturi larg răspândite

IX Semnale ale ochilor

X Gesturi şi semnale de curtenire

XI Ţigarete, ţigări de foi, pipe şi ochelari

XII Gesturi teritoriale şi ale posedării

XIII Copieri şi imagini-oglindă

XIV Statura şi statutul social

XV Indicatori

XVI Birouri, mese şi aranjamente de aşezare

XVII Jocuri de putere

XVIII Să rezumăm cele afirmate până acum

LIMBAJUL TRUPULUI

Cum pot fi citite gândurile altora din gesturile lor 182 ilustraţii

Traducerea de Alexandru Szabo

Editura POLIMARK

PSIHOLOGIA VIEŢII COTIDIENE

Colecţiecoordonată de Alexandru Szabo

Coperta: Silvia Muntenescu